Deputatul PSD Vasilescu, condamnat la închisoare, a fost prins pe Otopeni, când voia să plece din țară

Deputatul PSD Vasilescu, condamnat la închisoare, a fost prins pe Otopeni, când voia să plece din țară

Deputatul PSD Nicolae Vasilescu, condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influență, a fost prins pe Aeroportul „Henri Coandă” Otopeni, acesta intenționând să plece din țară.

Mandatul de executare a pedepsei a ajuns la Poliția Capitalei marți, în jurul orei 20.00, iar în baza acestuia, polițiștii l-au căutat la adresa de domiciliu, au declarat pentru Mediafax surse din Poliție.

Pentru că nu a fost găsit la domiciliu, polițiștii au extins căutările, deputatul Vasilescu fiind găsit miercuri, în jurul orei 02.00, pe Aeroportul „Henri Coandă” Otopeni, au precizat sursele citate.

Deputatul Nicolae Vasilescu a fost condamnat definitiv, marți, de instanța supremă, la doi ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență.

Instanța a mai dispus în cazul deputatului interzicerea dreptului de a alege și de a fi ales, precum și a dreptului de a ocupa o funcție publică, pe o perioadă de trei ani după executarea pedepsei.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×